Mesteacăn (Betula pendula) - plantă medicinală

Descriere
Mesteacãnul este un arbore foios, cu coroana luminoasã, înalt pânã la 30 m. Creşte în zonele de deal şi munte, pânã la 1.500 m altitudine. Scoarţa este netedã, alb-argintie, cu crãpãturi negricioase spre bãtrâneţe şi se exfoliazã în fâşii subţiri, iar crengile sunt subţiri şi atârnã. Frunzele au formã de romb sau triunghi,cu vârful ascuţit, sunt dinţate pe margine şi au culoarea verde-închis, lucitor, pe partea din afarã. Florile au formã de mâţişori. Cele femeieşti sunt verzi şi seamãnã cu nişte conuri, iar cele bãrbãteşti sunt galbene şi ating 6 cm lungime.
Se recolteazã frunzele tinere în lunile mai-iunie, care se usucă şi se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi, capsule sau tincturi. Scoarţa, recoltată de pe lemnul căzut, se foloseşte în general în decocturi.

Compoziţie
Până la 3% din frunzele de mesteacăn sunt alcătuite din flavonoide (mai ales hiperozidă şi rutozidă) cu efect antiinflamator şi diuretic. Frunzele şi scoarţa conţin acizi fenolici, tanini, vitamina C şi metil salicilat.

Acţiune
Cea mai importantã proprietate a produselor din frunze de mesteacãn este cea diureticã. Se mai menţioneazã acţiunea colereticã, bacteriostaticã, antiinflamatoare, sudorificã. Extractul din mugurii frunzelor are efect stimulant asupra secreţiei de suc gastric, bilã şi fermenţi digestivi intestinali.

Indicaţii terapeutice
Frunzele de mesteacăn sunt un eficient agent antiinflamator, dar şi antiseptic pe tractul renal şi urinar. Astfel, ele sunt utile în tratarea infecţiilor minore ale tractului urinar, ca uretrita şi cistita. Sunt folosite în tratarea litiazei renale şi a edemelor.
O altă utilizare a acţiuni antiinflamatorii a mesteacănului este în tratarea durerilor reumatice, când este combinat adesea cu osul- iepurelui, urzica sau creţuşca. Extern, unguentul cu mesteacăn poate calma eczema şi psoriazisul.
Mesteacănul are renumele de a vindeca negii. O bucată mică, umezită de scoarţă proaspătă, care trebuie schimbată în fiecare zi, se plasează pe piele, deasupra negului. Se poate folosi şi decoctul din scoarţă măcinată. Efectul se datorează compuşilor antivirali ai copacului (acidul betulinic) şi salicilaţilor extensive asupra unui derivat al acidului betulinic, publicate în 2002, i-au subliniat eficienţa împotriva HIV.
Administrare:
În tratamentul inflamaţiilor minore ale tractului urinar, al litiazei renale sau vezicale şi al edemelor
Infuzie: Se infuzează timp de 10-15 minute 2-3 g de frunze uscate la o cană cu apă clocotită. După răcire adăugaţi bicarbonat de sodiu (1 g la litru). Beţi 3 câni pe zi, cu 30 de minute înainte de mese
Tinctură: Puneţi 15 picături într-un pahar cu apă. Luaţi de 3 ori pe zi, după mese.
În tratamentul inflamaţiilor pielii
Infuzie: Folosiţi 50 g de frunze uscate la 1 I de apă. Scăldaţi pielea în infuzie de 2-3 ori pe zi.

Precauţii şi contraindicaţii
Pânâ acum, mesteacănul nu a prezentat efecte toxice la doze terapeutice. Totuşi, poate provoca alergii, mai ales persoanelor sensibile la ţelină şi la polenul de pelinariţă.
Atenţie în cazul persoanelor care suferă de febra-fânului.
Mesteacănul nu este recomandat persoanelor care suferă de boli renale sau cardiace.
Datorită conţinutului de metil salicilat, nu trebuie administrat copiilor.
În cosmetică
Prin distilarea uscatã a lemnului de mesteacãn se obţine gudronul de mesteacãn (Pix betulae), un lichid de consistenţã vâscoasã cu aplicaţii terapeutice în bolile dermatologice. Sucul obţinut prin presarea frunzelor este utilizat în fabricarea loţiunilor pentru stimularea creşterii pãrului.